Punctul de pornire spre traseele de catarare este cabana Cheile Turzii, unde se găsesc şi indicatoarele cu semnele marcajelor ce străbat întreaga regiune. Tot aici, la vedere, este plasat şi panoul ce avertizează că din acel loc începe rezervaţia naturală Cheile Turzii.

Din spatele cabanei, aşadar, coborîm treptele ce dau în drumul spre moara veche, un adevărat „tunel" de verdeaţă. In faţa morii, dezafectată acum cîţiva ani, poposim pe o banca, de unde putem admira o primă panoramă a Cheilor. Versantul stîng se deschide generos, în prim-plan avînd Povîrnişul Emil Pop plin de vegetaţie.

Deasupra lui se ridică, sprijinind parcă cerul, stîncăria Hornului Vulturilor. In adîncime se eşalonează Peretele Marac, Turnul Borş, zona celor două Alghine, Turnul Galben şi Pereţii Pri-poanelor, fundalul peisajului fiind ocupat de Peretele Uriaş; sus, la înălţime, se profilează în zare Crucea Sînduleştilor, construcţie din metal, vizibilă de la mari distanţe. Versantul drept al Cheilor îl vom descoperi treptat, pe măsură ce vom avansa, deoarece pădurea ce acoperă Colţul Mischiului ne limitează priveliştea asupra acestui versant. Doar o porţiune din creasta zimţuită a Pereţilor cu Trepte şi catargul de la Belvedere pot fi zărite în depărtare.

De la banca de lemn plecăm mai departe. Trecem printr-un desiş de tufişuri şi poposim pe malul rîului Hăşdate, cîţiva metri mai la vale de impozantul pod metalic arcuit peste apă.

Aici, cu emoţie, bucurie şi curiozitate ne pregătim să intrăm în defileul numit Cheile Turzii. Vom străbate defileul încsrcînd să recunoaştem zonele prăpăstuite ale versanţilor, precum şi locurile de acces la baza traseelor alpine, răspîndite pe toţi pereţii văii. Cum descrierea intrărilor şi a turelor alpine formează obiectul altui capitol al cărţii, vom nota de fiecare dată numerele şi denumirea traseelor la baza cărora se poate ajunge pe cărările desprinse din poteca Cheilor.

a)       Înainte de trecerea podului, pe malul stîng al rîului, urmînd linia de ţărm, se poate ajungem la traseele nr. 1 - „Hornul Maroc", nr. 2 —  ,,Fisura Maroc", nr. 3 — „Creasta lui Mihai Borş".

Traversăm albia Hăşdatelor pe podul metalic, primul pod din Chei. Coborînd scările acestuia, sîntem înconjuraţi dintr-o dată de desişul padurii Mischiului, loc înviorat de trilurile şi cîntecele păsărelelor, de joaca şi salturile veveriţelor.

Avem acum ocazia să vedem de aproape pîlcul de pini, crescuţi sub altitudinea lor normală, fiind plantaţi în acest loc în 1917 de locuitorii comunei Cheia (proprietarul de atunci) în urma incendiului din 1907. La piciorul podului, puţin în stînga, apar marcajele a şase  trasee turistice: triunghi roşu, indicînd accesul j la cabana Buru, punct roşu, arătînd calea spre  circuitul crestelor, bandă galbenă - accesul la Izvorul Popii — Cascada Ciucaş, triunghi galben, ce îndrumă spre cascada Ciucaş — sat Corneşti, cruce roşie şi bandă roşie, primul marcaj semnalînd drumul prin Petreştii de Jos — Iară spre Complexul turistic Băişoara, al doilea, tot prin Petreştii de Jos, la Deleni, şi de aici la cabana Făget, Cluj-Nopoca.

Pentru plimbarea prin Chei propusă de noi, o vom lua pe un drum larg de pămînt, ca o alee de parc, drum ,,gîtuit" din loc în loc de asaltul vegetaţiei. La un moment dat, o spărtură în frunzişul copacilor ne dă prilejul să vedem contrafortul Turnului Borş, detaşat singular din versantul stîng.

Continuăm mersul pe potecă pînă cînd în stînga noastră se prăvale stîncos abruptul malului drept, în dreapta aparînd înaintea ochilor apa Hăşdate.

b)       De aici putem ajunge, după ce traversăm rîul pe pietre, la traseele nr. 7, nr. 2, nr. 3.

Pe partea dinspre apa, poteca este susţinută de un zid de sprijin şi ridicată cam la doi metri deasupra oglinzii apei. Deasupra noastră o arcadă de piatră boltită peste potecă anunţă povîrnişurila Turnului de Jos şi cele ale Pereţilor cu Trepte.

Înaintăm pe poteca dăltuită acum în stînca malului drept şi lăsăm privirea să alerge slobodă pe versantul de vizavi, unde între steiurile de stînca se lăţesc cele două poieniţe înclinate ale Alghinelor: Alghina 1 şi Alghina 2. Peste ele creşte spre cer Peretele Alghinelor, continuat spre amonte de Creasta Sură. În faţa Crestei Sure, ocupînd primul plan şi străjuind Alghina 2, se ridică maiestuos Turnul Galben. Ne continuăm drumul şi după circa 50 rnetri coborîm cîteva trepte săpate în patul potecii, ieşind în zona unde cursul Hăşdatelor este strîmtat de versanţi şi unde, pe cel de-al doilea podeţ, se trece pe versantul stîng al văii.  

c)       Fără să părăsim malul drept, ocolim podeţul şi prindem fosta potecă pe care o urmăm pînă în dreptul unei văi de torent. Aici este accesul la baza traseului nr. 50 — „Morcov".

d)      Pe versantul stîng, după podeţ, imediat în dreapta, se observă o potecuţă mergînd în sensul de curgere al nulul, care ne conduce la traseele nr. 4 - „Creasta Sură" şi nr. 5 - „La Tisa".

Aval de pod, la cîţiva metri, în versantul stîng se deschide, la nivelul apei, concavitatea unei grote, uşor de remarcat. Îndată după podeţ, înălţînd privirea, reuşim să vedem, pe coasta dreaptă, ceva din măreţia Peretelui Vulturilor, la piciorul căruia, nezărită din potecă, se adînceşte în munte „Peştera Ungurească". Mai departe poteca se afundă într-o pădurice crescută în lunca rîului şi întinzîn-du-se pînă la bara Pereţilor Pripoanelor. Ne strecurăm urmărind drumeagul, sprijinit spre apă de un zid, pe lîngă pereţii verticali, în penumbra frunzişului copacilor.

e)       La circa 170m de locul unde se găseşte o placă comemorativă, din potecă se observă linia    pitoanelor din traseul nr. 43 — „Turnul Galben".

Parcurgem aproape 170 metri şi poposim pe un colţ de stîncă ce sugrumă valea, ivindu-se acum ocazia să cercetăm în voie larga privelişte asupra Peretelui Vulturilor. Aproape de apa, se mai vede încă urma drumului abandonat de pe malul drept, săpat în stîncă de sub Poliţele lui Bielz.

De la înălţimea potecii, pe nişte trepte scobite în piatră, coborîm chiar pe plaja nisipoasă a rîului. In această porţiune de la nivelul apei găsim amestecate cu pietriş, nisip şi crengi cablurile şi traversele unuia dintre fostele poduri suspendate, rămăşiţe ce amintesc de puterea destructivă a Hăşdatelor. Lunca nisipoasă se termină în dreptul unui prăguleţ de stîncă, calea noastră luînd-o în dreapta, iar valea Hăşdatelor arcuindu-se spre stînga, într-o curba largă. Conduşi de poteca ce ia treptat înălţime, ne oprim la un moment dat într-un cot al ei, descoperind înaintea noastră o perspectivă generoasă a ambilor versanţi. Privirea ne este reţinută la început de masivitatea Peretelui Uriaş din versantul stîng, ca apoi, aruncînd ochii vizavi, să vedem creasta ascuţită a Colţului Crăpat şi, dincolo de ea, meterezul Colţului Sanşil. Deasupra noastră, Pereţii Pripoanelor ascund în adîncimea lor creste şi colţuri stîncoase, jgheaburi şi scocuri.

f)        Chiar din potecă, spre dreapta, se desface o cărăruie uşor vizibilă ce suie pantele abrupte spre baza traseelor din Pereţii Pripoanelor: nr. 6 — ,,Priponul Mare", nr. 7 — ,,Între Pripoane I", nr. 8 - „Intre Pripoane II", nr. 9 - „Priponul Mic". Tot de aici trecem printr-o strungă numită Furca, aflat deasupra Jgheabului Fioros, pentru intrările în traseele nr. 10 — „Erasmus Nyárády" şi nr. 11 - „Peretele Caprelor" 

Pe povîrnişurile înierbate ale Pripoanelor, accesibilă numai alpiniştilor din cauza înclinaţiei terenului, se află, descoperită şi botezată chiar de ei, peştera „Erasmus Iuliu Nyárády ".

Continuăm drumul ce şerpuieşte printre bolovani, copaci şi tufişuri, care se apropie tot mai mult de piciorul Peretelui Uriaş, şi ieşim în dreptul celui de-al treilea pod chiar la baza masivului. Din acest punct, Peretele Uriaş ni se dezvăluie în toată plenitudinea, impresionîndu-ne cu verticala lui, prelungit spre culme cu o înlănţuire de pereţi şi creste ce trec de 300 metri. La mare înălţime, distingem, pe abruptul peretelui, mici brîne, crăpături şi alveole în care cresc diverse plante, în dreptul peretelui, albia Hăşdatelor formează un S, loc care a fost numit Balta Cotita. De pe bolovanii îngrămădiţi de rîu aici putem cuprinde cu ochii o zonă mai largă a peisajului oferit de versantul stîng.

Peste apă se înalţă, ca o căciulă, Vîrful lui Puşoariu, iar în spate şi peste el — cocoaşa rotunjită a Coltului Lat sau, cum îi mai spun alpiniştii, Colţul Rotunjit. La poalele lui se găseşte Peştera Binder, alt gol carstic demn de vizitat.

Cum îl privim, Colţul Lat are în dreapta o limbă de grohotiş cunoscută sub numele de „La Cigăi", ce îl separă de impresionanta lamă calcaroasă a Colţului Crăpat. Colţul Crăpat iese clar în evidenţă, detaşat de fundalul format de peretele Suurime de o văioagă îngustă.

Ocolind bolovanii, ne îndreptăm spre podeţ şi, cînd ajungem pe malul celălalt, coborîm atenţi o placă spălată, cu mici scobituri în ea pentru sprijinul piciorului. Urcăm în continuare o ruptură de pantă şi mergem mai departe printr-un tunel verde de arbuşti.

Ieşim la larg în lunca rîului, înţesată toată de bolovani, tufişuri şi fragmente uscate de copaci, în dreptul Bălţii Cotite, la locul numit Mijlocul Cheii. De aici putem vedea mai bine verticalitatea Peretelui Uriaş, sprijinit în acest cot al rîului de un contrafort ieşit chiar din apa.

g)      Trecem rîul pe bolovanii de la baza Peretelui Uriaş, unde este accesul în traseul nr. 12 -   „Madona Neagră". Amonte, 10 m de traseul nr, 12, se află baza traseului nr. 13 — „Vigh Tibor".

Căţărîndu-ne pe un fel de trepte, prindem din nou poteca situată cam la doi metri înălţime, potecă tăiată în stîncă pentru a uşura plimbarea prin Chei. Avînd o lăţime de numai un metru sau chiar mai puţin, ea urmăreşte toate sinuozităţile versantului în care a fost scobită. După cîţiva metri în versantul drept apare o treaptă stîncoasă cam de 1,50 m înălţime, continuată în sus de un jgheab plin de pietre, tufişuri şi arbuşti.

h)       Urcam treapta stîncoasă şi jgheabul prinzînd deasupra cărarea ce ne scoate la intrările în traseele: nr. 36 - „Creasta Colţului Crăpat", nr. 37 - „Metalul", nr. 47 - „Fisura Şoimilor", nr. 38 - „Peretele Suurime", nr. 48 - „Traseul Frontal Suurime", nr. 49 - „Pajura", nr. 39 -„Creasta Matematică", nr. 40 - „Peretele sudic al Colţul Rotunjit", nr. 41 - „Frontalul din Colţul Rotunjit".

Din locul unde am ajuns privim din nou, pe malul opus, Peretele Uriaş pe care îl vedem cum se prelungeşte spre amonte cu Peretele Porumbeilor, aflat deasupra unui mare prag stîncos denumit Padini.

i)        Pragul stîncos Padini reprezintă plecarea în traseele nr. 14 - „Peretele Porumbeilor" şi nr. 44 - „Diedrul Porumbeilor".

Dincolo de Peretele Porumbeilor, în depărtare, se zăreşte parţial „Coşul Hili" sau „Grota lui Hili" şi partea superioară a catedralei pietroase, Colţul Coşului sau Turnul Ascuţit. Ridicînd privirea spre abruptul malului drept descoperim iarăşi muchia îngustă a Colţului Crăpat şi, mai departe, Colţul Sanşil pe care desluşim mai multe turnuleţe, crăpături şi grote rezultate în urma acţiunii factorilor atmosferici.

Urmam drumul într-o curbă largă şi, după circa 100 metri, acolo unde acesta coteşte scurt spre stînga, trecem pe sub o arcadă sfredelită în versant, întocmai ca un tunel, căruia îi lipseşte un perete. Puţin mai departe de acest pasaj, avem prilejul să vedem, pe malul stîng, la nivelul apei, o grota aproape sferică. In scurt timp apoi, ajungem la a doua excavaţie în versant. Spre deosebire de prima, aceasta are podină de beton şi balustradă, dedesubtul ei forfotind apa. La cîţiva paşi mai încolo, pe nişte trepte scobite în stîncă potecii, sosim la cel mai important izvor din Chei, Şipotul Cheii, care are un debit variabil.

Şipotul Cheii şiroieşte de sub pietrele acoperite cu muşchi ale Surducului Şipotului, partea inferioară a Zuruşului Cetăţii, o limbă uriaşă de grohotiş întinsă în sus pînă aproape de Polmoane. In perioadele ploioase şi de topire a zăpezii, Şipotul Cheii arc un debit atît de mare încît îi stropeşte pe toţi cei care trec prin preajma lui; în schimb, pe timpul verii, abia curge.

După ce ne-am ostoit setea, urcăm cîteva trepte ale potecii şi ne oprim sa admirăm cea mai interesantă formă de relief din cuprinsul Cheilor Turzii; de fapt, este vorba de un complex alcătuit din Coşul Hili şi Colţul Coşului sau Turnul Ascuţit !

In prelungirea Peretelui Porumbeilor, dincolo de un umăr stîncos, la mare înălţime, se profilează golul imens al unui horn, prin care, de jos din potecă, la anumite ore din zi, se poate zări albastrul cerului. Cunoscut din batrîni cu numele de „Coşul Hili", el mai e denumit de către alpinişti şi „Grota lui Hili" sau „Hiliodul".

De sub el se alungeşte spre apă o limbă îngustă de grohotiş, întreruptă în partea inferioară de o săritoare. In stînga Coşului Hili se întinde un perete de culoare gălbuie, terminat cu o muchie mai ascuţită, ca o lamă de cuţit. De sus şi pînă jos, acest perete este străbătut de hornuri şi fisuri, ce separă între ele creste minuscule ca nişte turnuleţe, iar pe creasta culmii se înalţă două vîrfuri subţiri care, privite din vale, lasă impresia că formează o catedrală gotică. Zvelteţea şi subţirimea crestei turnului i-a determinat pe turiştii şi pe alpiniştii contemporani să îl boteze Turnul Ascuţit, în ciuda vechiului său nume de Colţul Coşului.

j)        La aproximativ 10 m de la Şipotul Cheii, pe pantele din stmqa drumului, urca o poteca ce duce la Coltul Sanşil, unde găsim traseele nr. 31 — „Sanşil", nr. 32 - „Surplomba Sanşil", nr. 33 - „Peretele Suspendat", nr. 34 - „Grota Sanşil" şi nr. 46 - „Traseul Lateral"

Parcurgem alţi cîţiva paşi pe potecă, atraşi fiind de prezenţa unui bloc de stîncă asemănător unui zid avansat pînă la apă, care se întinde spre piciorul Turnului Ascuţit; este aşa-zisul Turn Despărţitor, mărginit în ambele părţi de curgeri de grohotiş, una venind, prin dreapta, de sub Coşul Hili, iar cealaltă, prin stînga, coborînd tocmai de sub culme şi prăvalindu-se în apă. Acesta din urmă este faimosul Zuruş Lung, cel mai mare grohotiş din Cheile Turzii, în care se revarsă pietrele desprinse din abruptul Zgovonilor şi cele căzute din Coasta Călăştur, aflată pe partea stîngă, deasupra Turnului Ascuţit. Ascunsă privirii noastre, undeva sus, printre faldurile calcaroase ale Coastei Călaştur, se găseşte peştera Călăştur sau Lăbăşuc.

k)      Trecem apa pe pietre prin dreptul Zuruşului Lung şi ne îndreptăm pe grohotiş spre intrările în traseele nr. 15 - „Grota lui Hili", nr. 16 - „Grota lui Hili" - varianta, nr. 17 - „Turnul Ascuţit", nr. 78 - „Solidarităţii", nr. 79 - „Creasta Cocoşului", nr. 45 — „Şcoala Clujeană", nr. 22 - „Garofiţei" şi nr. 23 — „Zburătorul".

Vizavi de Zuruşul Lung, pe pantele pline de vegetaţie ale malului drept, descoperim renumitul Hodiniş, loc de odihnă pentru excursionişti. Pe poteca ce se curbează înaintăm, în direcţia unei cărărui şerpuind pe costişa malului drept. Urmărind-o, sîntem conduşi, prin spatele Colţul Sanşil şi prin pădure, la Fîntîna lui Chiper.

l)        Potecuţa reprezintă cobonrea din traseele Colţului Sanşil, dar poate fi folosita şi pentru accesul la traseul nr. 35 - „Peretele Colţului Crăpat".

Continuîndu-ne drumul, la un nou cot spre stînga al potecii intrăm pe o prispă stîncoasă, ridicată la vreo doi metri deasupra văii Hăşdate, unde apa curge foarte liniştita între cele doua maluri. Acestei porţiuni de rîu oamenii locului i-au spus sugestiv „Balta lui Dănilă". De la înălţimea prispei vedem, peste apă, cum se ridică, mărginind abrupt rîul, un prag stîncos masiv, dominat de culmea zveltă a Crestei Frumoase.

Urmăm mai departe poteca ce se apropie vizibil de apă, coborîm cîteva trepte şi ieşim pe un petic de nisip cu bolovani, în dreptul celui de-al patrulea şi ultimul pod din Cheile Turzii. In stînga şi în dreapta vedem rămăşiţele fostului pod luat de una din viiturile anilor trecuţi.

Urcînd pe pod observăm, pe malul stîng şi pe cel drept, deschiderile gurilor unor peşteri mai mari, dispuse pe ambii versanţi cam la acelaşi nivel. Peştera de pe malul drept se numeşte Ce-tăţeaua Mare, iar cea de pe malul sting -Cetaţeaua Mică. Accesul spre aceste goluri subterane se face pe pante relativ puţin înclinate.

m)     Pe lîngă peştera Cetaţeaua Mare se poate ieşi la baza traseului nr. 30 — „Colţul Cetaţii”.

Cele două peşteri menţionate au fost folosite, cum am mai spus, din timpuri imemoriale de oameni. In vremurile mai apropiate de noi ele au servit ca locuri de adăpost şi apărare împotriva duşmanilor de tot felul. Chiar şi azi se pot vedea ruinele zidurilor ce închideau gura peşterilor, transformate pe atunci în adevărate cetăţi.

Din faţa peşterii Cetăţeaua Mare examinam atenţi versantul stîng, deschis generos înaintea noastră. Dincolo de Creasta Frumoasa, în zona Zgovonilor, zărim cele două poieniţe verzi - Tisa Mare şi Tisa Mică - mărginite la partea superioară de Creasta Scoruşului, lăsata ca o cortină de piatră, iar spre vale de Zuruşul Lung. Tot de aici, în depărtare, remarcăm, desfăşurîndu-se larg, Coasta Călăştur. Ne folosim de pod şi traversăm Hăşdatele pe malul stîng, spre peştera Cetăţeaua Mică. In dreapta ei se deschide o mică platformă de unde putem revedea în perspectivă o parte din peisajul natural privit în timpul plimbării de pînă acum.

n)      Cam la mijlocul pantei, "între pod şi gura peşterii Cetăţeaua Mică, se afla intrarea în traseul nr. 24— „Colţul Vestic". De pe mica platformă ajungem repede la baza traseelor nr. 20 - „Creasta Frumoasă", şi nr. 21 - „Şcoala Turdeană".

Jos, sub noi, luceşte un colţ din Balta Iui Dănilă, deasupra căruia se înalţă masiv Colţul Sanşil. În spate, dincolo de Zuruşul Cetăţii, remarcăm peretele şi creasta abrupta ale Colţului Crăpat, bine individualizat pe fundalul peretelui Suurime.

Pe malul stîng, vedem spre aval cum se succed: Turnuri Despărţitor, Coasta Călăştur, sprijinită parcă de Turnul Ascuţit, şi Peretele Porumbeilor.

Coborîm panta din faţa peşterii Cetăţeaua Mică pentru a ne relua excursia spre capătul amonte al Cheilor. Observam că deja valea se lărgeşte şi versanţii nu mai au înălţimi ameţitoare şi pereţi abrupţi; numai malul stîng, pe care mergem, mai ridică din loc în loc la verticală cîte o creastă. După pod, înspre amonte, albia rîului Hăşdate este mai lata şi cu mulţi bolovani în ea; este zona cunoscută sub numele de „Bolboana". Cam în dreptul Bolboanei, pînă în potecă, ajunge coama pietroasa a Crestei Scoruşului. Depăşim acest bot de deal şi puţin mai departe trecem de cîteva trepte ale potecii şi dăm, în dreapta noastră, de o concavitate mare săpată în stînca Crestei Scoruşului.

o)      Sîntem lîngă baza traseelor nr. 25 — „Peretele Scoruşului", nr. 26 — „Brînele de Piatră" şi nr. 27 - „Fisura Scoruşului".

Urmăm în continuare drumul nostru, care coteşte mult spre dreapta, îndepărtîndu-se de rîu, şi se strecoară printre bolovani, tufişuri şi arbuşti. Curînd ajungem în dreptul altui umăr stîncos prăvălit în potecă dintr-o culme înşirată pe versant.

p)      La 20 m de poteca se găseşte intrarea în traseul nr. 28 — „Gabor Francisc".

Trecem şi de acest umăr stîncos şi la cîţiva metri întîlnim un alt bot de deal prelungit în sus de o creastă în trepte.

q)      Este locul unde se desfăşoară tura alpină nr. 29 - „Concurs".

Odată ocolite aceste ultime ţancuri de piatră, dăm de o ruptură de pantă avînd un bolovan uriaş sub ea. Ne sprijinim de bolovan şi, pe treptele practicate în potecă, coborîm într-o vale largă plină de bolovăniş şi cu foarte multă vegetaţie, pentru a poposi la partea inferioară a Grohotei Morarilor. Aici vom observa ca printre pietroaie, copaci şi tufe, se furişează la deal o potecuţă, pe care daca o urmăm vom ieşi aproape de culme, în pădurea Morarilor. Valea Grohotei Morarilor este mărginită în dreapta de o costişă cu stratificaţie evidenta, poate o ramificaţie a Polmoanelor, alungită pînă în apa rîului Hăşdate. Intrucît îngreuia drumul în Chei, în această creastă a fost săpată o trecere cam de 1,20 m lăţime şi trei m înălţime primind şi numele de „Portiţa". De la înălţimea ei, se observă în versantul stîng un fel de peşteră cu tavanul parţial căzut, rămînînd în picioare doar nişte coloane. Este Şura lui Balica, loc pitoresc unde, cum spune legenda, s-ar fi adăpostit cîndva un viteaz luptător al acestor meleaguri, Nichita Balica. Peste apă, versantul drept este acoperit pînă aproape de rîu, de aşa-zisa Pădure a Cheii.

Lăsam în urma Şura lui Balica, intrînd într-a zonă inundată de vegetaţie, unde poteca este aproape astupată de tufişuri şi arboret. La un moment dat, drumul este barat de stratele celebrelor Polmoane, care ajung pînă în apă. Aici avem prilejul să observăm structura ca de zid a acestei formaţiuni geologice, mărturie a erelor de mult apuse.

După Polmoane, pe malul drept al Hăşdatelor, vedem ţîşnind de sub pătura de iarbă uni ultim colţ de stîncă, care are numele de Stînca Mică. Dacă vom străbate însă Cheile Turzii, în sensul amonte-aval, Stîncă Mică ne va anunţa de pătrunderea în lumea de piatră a Cheilor Turzii.

Din dreptul Stîncii Mici plecăm mai departe, poteca scoţîndu-ne curînd la ruinele fostelor mori construite aici. Deasupra acestor rămăşiţe, panta înierbată a Pleşului, străpunsă din loc în loc de blocuri calcaroase, suie pieziş, spre culmea versantului stîng.

Ieşiţi la larg în capătul din amonte al Cheilor Turzii, lăsăm ochii să rătăcească pe orizontul liber acum, deschis generos, unde, departe în zare, se vede comuna Petreştii de Jos.